Cele mai noi metode de îndreptare permanentă a părului

Se pare că indiferent cu ce tip de păr ne naştem, majoritatea dintre noi cheltuim foarte mult timp precum şi sume importante de bani pentru a-l modifica. Fetele cu părul drept îşi doresc păr creţ, iar cele cu păr creţ, ondulat sau greu de coafat visează la un păr drept şi mătăsos.

Placa de îndreptat părul ar fi o soluţie, dar rezultatul durează prea puţin pentru a fi îndeplinite toate dorinţele fetelor, în plus îndreptarea de zi cu zi îţi ia prea mult timp. Deci, nu e de mirare că multe dintre noi suntem în căutarea unor metode ce vor asigura în rezultat părul drept şi strălucitor pe o perioadă mai îndelungată de timp.

1. Îndreptarea părului pe bază de Keratină

Cea mai populară metodă de îndreptare permanentă a părului de astăzi este pe bază de Keratină. Keratina este o proteină care se găseşte în mod natural în părul tău. Cu ajutorul ei se pot umple golurile din cuticula de păr, care sunt crăpate, uscate sau deteriorate. Astfel, părul se îndreaptă şi capătă un aspect mai sănătos. Rezultatul obţinut se menţine de la 2 pînă la 5 luni, iar procedura durează în funcţie de lungimea părului, poate să ajungă pînă la 4 ore.

După tratamentul părului cu keratină trebuie să respecţi următoarele condiţii:

  • să nu speli părul 3-4 zile după finisarea tratamentului;
  • să eviţi folosirea accesoriilor pentru păr;
  • să utilizezi anumite produse de îngrijire pe bază de keratină sau colagen.

Dezavantajele acestei tehnici sunt:

  • prezenţa unui nivel ridicat de formaldehidă în componenţa soluţiei utilizate, inhalarea de fum de formaldehidă poate reprezenta un risc pentru sănătate;
  • obţii un scalp mai uscat ca de obicei;
  • efectul tratamentului scade cu atît mai mult cu cît mai des îţi speli părul.

 

2. Tehnica de îndreptare japoneză

Tehnica de îndreptare japoneză este o nouă dezvoltare în îngrijirea părului. Este o metodă revoluţionară pentru persoanele cu părul foarte creţ. Metoda japoneză a fost dezvoltată nu doar pentru a îndrepta părul, dar, şi pentru a controla umiditatea acestuia şi a studia efectele sale asupra sănătăţii părului.

Avantaje:

  • părul capătă un aspect super-drept şi strălucitor;
  • se obţine un volum suplimentar al părului;
  • procedura se repetă o dată la jumătate de an.

Dezavantaje:

  • aspectul lucios şi sănătos al părului nu înseamnă neapărat că şi structura internă al acestuia este sănătoasă, produsele chimice îşi lasă amprentele;
  • în dependenţă de lungimea părului această procedură poate să dureze de la 3 pînă la 6 ore;
  • este de menţionat că metoda japoneză de îndreptare a părului constituie una dintre cele mai scumpe metode.

3.Tehnica de relaxare a părului

Tehnica de relaxare a părului  costă în aplicarea de soluţie de alcalină de relaxare, urmat de un neutralizator pentru a seta părul după ce a fost ”relaxat” destul. Se aplică pentru a scăpa părul de valuri şi bucle.

Avantaje:

  • chiar şi cel mai ondulat şi aspru păr poate fi relaxat, utilizînd una dintre substanţele chimice cu un grad mai sporit de relaxare;
  • ai posibilitatea de a controla nivelul de îndreptare a părului, poţi opta doar pentru a scăpa de cîrlionţi sau valuri, fără de a obţine un păr drept.

Dezavantaje:

  • dacă iţi doreşti un păr absolut drept cu un aspect lucios, această metodă nu este pentru tine;
  • ca şi în orice proces chimic, riscul de daună este mereu prezent.

Un factor important, indiferent de ce metodă aţi ales, reprezintă îndemînarea şi profesionalismul meşterului care se va ocupa de aspectul părului tău. Deci, dacă doriţi să vă luaţi la revedere de la părul ondulat şi firele rebele, îndreptarea permanentă a părului poate fi o opţiune fantastică. Doar aveţi grijă cum alegeţi salonul şi stilistul!

Dacă deja ai încercat una dintre aceste metode sau altele, nu uita să scrii  şi nouă care au fost impresiile create!!!

Autor: Svetlana C.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *